SocialPedia 64 – Idei principale
Pe 15 octombrie 2024 am organizat ediția 64 a SocialPedia, offline, la Restaurant Monarh. Cei 4 super speakeri au oferit o mulțime de informații și sfaturi utile pentru cei peste 250 de participanți. Evenimentul a fost SOLD OUT.
Așa cum am promis, am revenit cu ideile principale de la evenimentul SocialPedia 64 – Instagram Marketing în 2024 powered by Lidl România.
Adrian Anghel, Head of Digital Content @ Golin România
- Instagram a fost inițial o aplicație simplă de partajare de fotografii. Puneam o poză, alegeam un filtru (dacă voiam), și asta era tot. Algoritmul favoriza interacțiunea cu prietenii noștri, iar engagementul era constant ridicat. Între timp, totul s-a schimbat, pentru că Meta a decis să transforme platforma. Pe vremuri, aveam un engagement de peste 15%. Acum, un nano-influencer ajunge undeva la 7%, iar restul au între 3% și 4%, cu noroc. Deci cam asta e situația în prezent.
- Astăzi, ce este Instagram? Avem partajare multimedia, Reels, carusele, Notes, group chats, Stories. Nu mai știi când și cum să folosești toate aceste formate. Deși le poți utiliza pe toate, sunt foarte multe opțiuni și s-au dezvoltat extrem de mult.
- Apoi, feed-ul cronologic a dispărut. A fost înlocuit cu un feed bazat pe interese. Cu cât interacționezi mai mult cu anumite formate și tipuri de conținut, cu atât primești mai mult din aceleași lucruri. Din punctul meu de vedere, acest algoritm este foarte periculos, deoarece face mult mai dificilă ieșirea din propria „bulă”.
- Ce înseamnă asta pentru branduri? Nu mai este nevoie să ai un feed impecabil vizual. Paradigma se schimbă. Devine mult mai greu să construiești o comunitate, pentru că trebuie să gândești în funcție de interese. Trebuie să te adaptezi algoritmului și să joci după regulile lui. Altfel, nu ai nicio șansă.
- Trebuie să folosești formatele așa cum dictează algoritmul și să ții cont de tendințe. Este nevoie de multă strategie de brand building. De asemenea, colaborarea cu mulți creatori de conținut devine esențială, deoarece ei reprezintă baza.
- Astăzi, miza comunicării pe Instagram nu mai este doar captarea atenției. Trebuie să vorbești pe limba utilizatorilor și să te integrezi în interesele lor.
- Trebuie să reușești să devii partenerul acestor interese în cadrul comunității tale. Așadar, nu e vorba doar de cantitate sau calitate – trebuie să ai ambele.
Cristina Stroiu, Influencer Marketing Manager @ Golin România
- Trebuie să ne concentrăm pe o strategie de comunicare care să fie întotdeauna aliniată cu valorile brandului și susținută de piloni solizi de comunicare. Tot ceea ce facem în digital sau în influencer marketing trebuie să reflecte aceste valori.
- De asemenea, trebuie să fim atenți la conținut și la trendurile actuale, mai ales în 2024. Acum, majoritatea conținutului provine de pe TikTok, de unde îl preluăm și îl adaptăm pe Instagram.
- Pe Instagram, avem de-a face cu o audiență diferită, deci trebuie să fim mai calculați, să comunicăm și să gândim pentru un public mai larg. E important să ne concentrăm pe consumator, să interacționăm cu el și să-l implicăm în tot ceea ce facem.
- Trebuie să fim mereu la curent cu noutățile din piață și cu ceea ce se întâmplă.
- Este esențial să știm cu cine vorbim, să ne cunoaștem audiența. Trebuie să folosim un tone of voice bazat pe valorile brandului și să ne găsim propria voce distinctă.
- Influencerii sunt puntea dintre brand și consumator, dar și purtătorii de cuvânt ai brandului în multe cazuri.
- Când vine vorba de influenceri, ne concentrăm pe un mix de conținut de nișă — cooking, lifestyle, fashion, în funcție de campanii — și pe dezvoltarea de conținut care să fie în același timp nișat și să aibă potențial de viralitate.
- Colaborările trebuie să fie pe termen lung, cu un accent pe autenticitate și naturalețea conținutului. Cum punem un produs în lumină? Întotdeauna într-un mod autentic, natural, care să nu pară forțat.
- Atât eu, cât și Adi, ne uităm mai puțin la numărul de followers. Ne interesează mult mai mult cum comunică influencerul cu audiența sa, cum pune în valoare produsul și cum duce mai departe povestea brandului.
Florin Grozea – Fondator @ MOCAPP
- 47.973 de influenceri activi din România sunt incluși în studiul Influencer Marketing în România, realizat de Mocapp și HypeAuditor.
- 587.484 de postări pe social media au fost analizate în acest studiu.
- 13.728 de conturi de Instagram de brand au fost incluse.
- 27 de nișe/industrii au fost analizate.
- Piața de Influencer Marketing: aproximativ 100 de milioane de euro – estimare totală a bugetelor de campanie cu influenceri în 2024.
- Media UE: între 4% și 7% din bugetele digitale sunt alocate către I.M.
România: între 22% și 30%. - Piața de publicitate digitală din România se maturizează rapid, fiind una dintre cele mai dinamice din Europa de Vest. Influencer Marketing în România este în plină expansiune, chiar dacă a început de la o bază mai mică.
- Platformele de social media au devenit o parte integrantă a vieții cotidiene în România, cu o rată mare de implicare a utilizatorilor. Influencerii locali au o audiență predominant românească, ceea ce îi face extrem de eficienți pentru campaniile de marketing țintite. Această implicare ridicată se traduce în bugete din ce în ce mai mari pentru campanii.
- Influencer Marketing pare a fi o strategie rentabilă în România, iar eficiența sa poate determina o alocare mai mare din bugetul digital către influenceri.
- România a cunoscut o adoptare rapidă a digitalului în ultimii ani, accelerând astfel creșterea canalelor de marketing digital, inclusiv Influencer Marketing. Brandurile valorifică puternica prezență a influencerilor pe platforme precum Instagram, YouTube și TikTok pentru a ajunge la publicul țintă.
- Evoluția pieței de Influencer Marketing în ultimii 5 ani:2024: €80M – €120M
2023: €60M – €75M
2022: €36M – €50M
2021: €28M – €34M
2020: €18M – €23M - În 2023, peste 5.400 de companii au investit în campanii cu influenceri. În iunie 2024, există aproximativ 48.000 de influenceri activi în România (cu minim o campanie pe lună).
- Piața de Influencer Marketing în România în 2024 – Postări comerciale:2024: aprox. 320.000 de postări comerciale
2023: aprox. 150.000
2022: aprox. 80.000
2021: aprox. 42.000
2020: aprox. 18.000 - Cele mai importante industrii din punct de vedere al investițiilor în Influencer Marketing:
#1 Fashion & Retail / FMCG
#2 Beauty & Make-up
#3 Finance & Banking
#4 Gadgets & Smartphones
#5 Events, Music & Festivals
#6 Education, Courses & Books
#7 Parenting & Home - Instagram a fost canalul social preferat pentru campaniile cu influenceri până în 2022, însă în ultimii 3 ani, TikTok a crescut spectaculos, devenind un competitor serios. YouTube rămâne constant pe locul 3.
- Apetitul românilor pentru conținut online este în creștere, în special pentru conținutul creat de influenceri! Numărul de influenceri români pe Instagram a crescut de aproape 5 ori în ultimii 4 ani, urmărind o tendință similară cu evoluția bugetelor campaniilor derulate, care au crescut de 4-6 ori.
- Interesant este că ER (engagementul mediu) a scăzut foarte puțin – deși avem un număr de influenceri români de 4,5 ori mai mare, ER a scăzut doar cu 29%.
- Gen Z este generația care setează trendurile, iar influencerii acestei generații sunt cei mai activi trendsetteri în 2024.
- Engagementul nano-influencerilor români pe Instagram este de 2,5x până la 5x mai mare decât media. Comunitățile din România devin din ce în ce mai mature, cu peste 93% din publicul țintit în campanii fiind major.
- Reels sunt cel mai captivant tip de conținut pe Instagram, cu un reach organic mediu de 85%. Caruselurile sunt pe locul doi, generând 36% din comentarii, apropiindu-se de impactul Reels la 47%. Algoritmul Instagram afișează de mai multe ori același post Carusel, cu poze diferite la fiecare afișare.
Alina Greavu – Content Creator Activist
- am crescut într-o familie în care să faci acte de caritate este o normalitate
- nu știu să trăiesc fără să împart și să ajut, deci nu aveam cum să nu fac asta și pe Instagram
- în creșterea mea lucrurile au venit organic și toate personalitățile mele se întrepătrund acum în ce vedeți pe Instagramul meu
- sunt oameni care se simt atrași de felul meu de a fi, de contentul mai curatoriat, pe alții îi atrage pasiunea comună
- rețeta mea? să fiu sinceră și să îi las pe oameni să mă cunoască cum sunt cu adevărat
- e foarte important să te conectezi cu comunitatea ta
- pentru că am strâns bani pentru mulți oameni singură, am decis să fondez Asociația Aluziva în 2021
- nu mi-am propus să devin Aluziva, nici nu știam ce este influencer când mi-am făcut contul de Instagram
- toate experiențele mele m-au format să ajung unde sunt astăzi
- am spus da la toate nebuniile care erau complementare jobului meu (evenimente, invitații, orice oportunități am avut de a evolua)
Mulțumim partenerilor acestui eveniment: Lidl Romania, Editura Litera, Restaurant Monarh, Mihai Balta, BOA Production și DJ Liviu.