SocialPedia 19 – ideile principale

SocialPedia a împlinit 2 ani pe 22 octombrie 2020. A fost ziua noastră și am decis să o petrecem împreună. De aceea, după 6 luni de pauză și de dor, am organizat primul nostru eveniment online.

Alături de 56 de participanți și 3 super speakeri, am petrecut 4 ore minunate, care ne-au depășit așteptările. Dovada faptului că am strâns o comunitate unită lângă noi și că până la urmă conținutul e mult mai important decât mediul de transmitere.

Acestea fiind spuse, așa cum am promis, am revenit cu ideile principale de la evenimentul SocialPedia 19. Nu înainte de a vă îndemna să notați în calendar data de 24 noiembrie 2020 când vom discuta despre content marketing la SocialPedia 20. Noi deja sărbătorim 🙂

? Nicoleta Scarlat, director de vânzări Eisberg: #simplyfresh – Prospețime în pandemie

În pandemie a văzut pe tot internetul făină și pâine. Deci și-au dorit să facă comunicare mai multă și mai agresivă și să spună clienților că sunt aici. Au mutat bugete de la proiectele offline către presa de specialitate și campaniile de business to consumer.


Trebuie să existe o relație de prietenie între brand și influencerul care ajută la promovarea acestuia, deoarece nu întotdeauna este vorba doar de câștigul financiar. Un influencer trebuie să promoveze un brand, în primul rând, pentru că îi place și pentru că are încredere în brandul respectiv. Exemple pozitive: Cristian Mărgărit, Cosmin Dragomir, Ana Morodan, Benny Adegbuyi.

La sfârșit de zi bugetele vin doar din vânzări. De aceea sunt foarte atenți la asta și planul pentru valurile următoare de pandemie este unul singur: precauție! Mai ales că salatele nu sunt la nivelul la care ar trebui în România (avem cam 100.000 clienți cumpărători de salată în țară și sperăm să ajungem la 120.000 în 2021).

? Loredana Pecie, psiholog & coach – Stresat în pandemie

A adus în discuție stresul care este foarte prezent în această perioadă, dar și câteva modalități de combatere a acestuia. Asta pentru că organismul nostru are două tendințe când e stresat – să fugă sau să lupte. Iar pentru a reuși să-ți gestionezi stresul trebuie să înveți să-ți gestionezi gândurile.

Acest lucru se poate face prin câteva modalități simple, anume: meditație (15-30 minute, zilnic cu concentrare pe propria viziune), observarea și notarea gândurilor aferente emoțiilor, dialog interior, exerciții de respirație, sport, dar și prin reducerea cafeinei.

? Alina Greavu, content creatorul Aluziva

Alina este jurnalist, creator de conținut și mamă de trei. A fost premiată la Digital Divas pentru susținerea cauzelor sociale. Este implicată într-un grup de creatori de conținut și împreună lucrează la un proiect prin care să influențeze pozitiv și calitativ educația din România. Este axată pe mame minore și copilași și a înțeles că nu poți să ajuți pe toată lumea, de aceea e bine să îți alegi 1-2 cauze pe care să le ajuți cu adevărat.

„Un influencer bun este un om care are un scop bun, pozitiv, nobil. Care își dorește să aducă măcar un 1% de mai bine în viața comunității lui. Eu abia acum simt că sunt pe drumul pe care îl caut. Cred că sunt apreciată pentru că sunt ca toată lumea, un om normal, real, care vorbește sincer despre viața ei. Nu sunt ca ceilalți influenceri la care totul este perfect, casele sunt impecabile, copilașii sunt cei mai cuminți etc. ”

Mulțumim mult sponsorului Eisberg, partenerilor Kiss FM, Măscuța Veselă, Liliac, 1664 blanc și M.O.R.E. Networking și partenerilor media Doza de Comunicare, IQads, IQool, ASC, SocialWeb și Flawless

Lasa un comentariu