SocialPedia 23 – ideile principale
Pe 16 februarie 2021 am organizat a cincea ediție online a SocialPedia. Alături de 60 de participanți și 4 super speakeri, am petrecut 4 ore minunate, care ne-au depășit așteptările. Dovada faptului că am strâns o comunitate unită lângă noi și că până la urmă conținutul e mult mai important decât mediul de transmitere.
Acestea fiind spuse, așa cum am promis, am revenit cu ideile principale de la evenimentul SocialPedia 23. Nu înainte de a vă îndemna să notați în calendar data de 16 martie 2021 când ne vom revedea la SocialPedia 24. Noi abia așteptăm!
Laura Savu, Community Manager TikTok
TikTok a fost cea mai downloadată aplicație din 2020 din lume (atât pe iOS cât și pe Android) cu peste 850 milioane de downloads în 165 de țări și 75 de limbi.
În România aplicația a depășit Instagram la market penetration (34.7%) și e bine de reținut că un utilizator român deschide aplicația de aproximativ 20 de ori pe zi.
În septembrie anul trecut a fost deschisă și partea de Ads pentru România (prin departamentul de Sales al TikTok).
TikTok România a colaborat activ până acum cu peste 170 de creatori de conținut pe zona educațională care au realizat peste 31.000 de videoclipuri sub hashtag-ul #invatapetiktok.
Algoritmul se optimizează în mod automat în funcție de utilizatori (creatori de conținut și consumatori).
Monetizarea clipurilor pe TikTok o să vină anul ăsta și în România, dar încă nu se știe exact când (creatorii o să primească o anumită sumă de bani raportat la numărul de vizualizări, în funcție de o mulțime de criterii).
TikTok nu face nicio diferență între clipurile filmate și editate direct în aplicație față de cele care sunt filmate, editate și prelucrate cu alte aplicații și doar urcate pe platformă.
Credem că este nevoie de mai multă informație pentru părinți și modul în care social media îi poate afecta pe cei mici.
Ovidiu Mureșanu, Digital Gentleman
Activez în online de 7 ani când am lansat un blog de lifestyle masculin.
În noiembrie 2019 am urcat primul clip pe TikTok și a făcut 170k views într-o singură noapte.
TikTok este entertainment, ușor de folosit, oferă informație, are un engagement foarte bun, e educativă și îți oferi toate tool-urile necesare pentru a crea videoclipuri spectaculoase.
Am început să postez clipuri și challenges care să mă individualizeze pe TikTok.
Am clipuri pentru care lucrez 5 ore la filmare și 4 ore la montaj.
Lansarea colecției de haine O.K. TikTok din noiembrie 2020 a fost prima de acest tip în Europa (există peste 127k clipuri urcate cu acest hashtag #oktiktok).
Localizarea devine din ce în ce mai importantă o dată cu creșterea numărului de utilizatori din România.
Prima mea campanie plătită de pe TikTok a fost cu Tommy Hilfiger pe contul secundar, de fashion.
Ana-Maria Udriște, avocat
TikTok este pentru mine un canal de educare și de informație rapidă și de calitate.
Cel mai mult îmi plac pe TikTok engagementul și reacția oamenilor care comunică între ei.
Cele mai virale clipuri sunt cele utile și care provoacă utilizatorii la comentarii.
Am reușit să transfer oamenii din TikTok în Instagram pentru a îmi cere consultanță juridică și pentru a deveni clienții mei.
TikTok va avea o mare putere în ceea ce numim social commerce (cu posibilitatea de a cumpăra direct din platformă).
Urmează să începem o serie de live-uri, emisiuni, pe legale pentru publicul nostru de 30-40 de ani.
Stabilește-ți standardul de calitate, adaptează-te la publicul țintă, postează și fii constant.
Tiktok trebuie folosit pentru a face brand awareness.
Tot ceea ce spui pe social media poate să fie folosit împotriva ta.
Robert Tatoi, video marketing expert
Am aflat de TikTok de la Gary Vaynerchuk care spunea că e posibil să fie următorul Instagram.
La început am petrecut mult pentru a studia aplicația și pentru a testa și modifica strategia de content.
Sfatul meu este să căutați metode prin care să vă prezentați experiența în a TikTok way.
15% din followers sunt din România, 15% din USA și restul din întreaga lume.
TikTok ține cont de ce este relevant pentru tine, în funcție de la ce te uiți și cum interacționezi cu un conținutul.
Pe ForYou-ul meu găsesc clipuri cu 3D animation, filozofie, filme, interior design, family entertainment, food, stunts, fashion, science, graphic design, fotografie, fizică, marketing, language learning, music knowledge.
Mulțumim mult partenerilor Kiss FM, Doza de Comunicare, IQads, IQool, ASC, SocialWeb și Flawless.