Amalia Năstase: „Cei mai puternici influenceri sunt femei”
Amalia Năstase este antreprenor, influencer, mamă, soție, Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald, ambasadorul Salvați Copiii România pentru campania de reducere a mortalității infantile, membru al consiliului de administrație al Fundației Renașterea și Managing Partner Eventures, agenție de publicitate fondată în 2008.
Este invitata evenimentului SocialPedia 31 – Girl Power în Social Media, așa că i-am adresat câteva întrebări în ton cu tema.
Ce înseamnă să fii o femeie de succes în social media, într-o lume dominată, la nivel mondial de bărbați?
Mie nu mi se pare că e dominată de bărbați, adică mi se pare că cei mai puternici influenceri sunt femei, cu ele e concurența :)) Ce mi se pare mie că face diferența, până la urmă, în social media este substanța pe care oamenii care recomandă ceva o au. Adică se poate să te vrăjească cineva cu multe likes, dar dacă ai nevoie de un sfat, te uiți la cineva în care ai încredere. Sigur, toată lumea vrea să aibă cele mai multe aprecieri, dar trebuie să nu faci chiar orice pentru ele pentru că îți vei pierde exact acei oameni care și cumpără ce propui tu și vei rămâne cu niște „likes” goale care nu se vor transforma în nimic pentru brand.
Care sunt proiectele din social media/digital/business care te motivează să continui să faci ceea ce faci?
Fundația a cărei președinte sunt, Fundația pentru Copii Ronald McDonald, Organizația Salvați Copiii, Fundația Renașterea sunt ong-uri care au beneficiat foarte mult din comunicarea în social media și mie îmi crește inima când văd proiectele mediatizate de oameni care ne văd pe social media.
Ce înseamnă „Girl-Power” pentru tine?
Pentru mine înseamnă femeile care știu că puterea lor este extraordinară și care nu au nevoie să se compare cu băieții tot timpul, care știu că sunt magice.
Ce înseamnă pentru tine „să ai curaj”?
Să accepți că îți e frică și să mergi totuși mai departe când toată lumea îți spune că nu ai cum să reușești ce ți-ai pus în gând.
Cum crezi că ar arată lumea fără social media?
Sincer, mai independentă 🙂
SocialPedia 31 are loc pe 19 octombrie 2021 și este sponsored by Answear România. Discutăm despre femeile puternice din social media care, prin acțiunile lor, schimbă zi de zi în bine comunitățile din care fac parte. Femei curajoase, asumate, sincere, care nu se feresc să își expună vulnerabilitățile.