ROTSA lanseaza Startup Reaktor

Romanian Tech Startups Association – ROTSA în parteneriat cu Techcelerator și Rōnin lansează astăzi Startup Reaktor, o platformă de incubare adresată start-up-urilor de tehnologie din Europa Centrală și de Est aflate la început de drum. Obiectivul programului este ca în următorii trei ani să identifice aproximativ 200 de start-up-uri pe care să le dezvolte prin programe de educație antreprenorială și oferirea accesului la investitori, acceleratoare, universități și instituții media din regiune.

Fondatorii start-up-urilor early-stage de tehnologie din Europa  (în special zona CEE) se pot înscrie la Startup Reaktor între 27 iunie și 1 septembrie 2022 accesând pagina https://www.f6s.com/startup-reaktor/apply. Echipele acceptate în program vor fi anunțate pe 14 septembrie 2022.

Startup Reaktor – un program inclusiv pentru antreprenorii din Europa aflați în faza de idee sau prototip

Startup Reaktor se adresează tuturor echipelor sau start-up-urilor aflate la început de drum indiferent dacă au ajuns sau nu în etapa de MVP (Minimum Viable Product). De asemenea, nu este necesar ca echipele înscrise în program să fie încorporate sub forma unei firme. Echipa sau start-up-ul se poate înscrie doar cu un proiect.

Criteriile de evaluare a proiectelor sunt: componența și expertiza echipei, modelul de business, impactul soluției asupra clienților, gradul de inovare și modul de dezvoltare a soluției.

Mentori din Europa Centrală și de Est

Antreprenorii vor învăța timp de zece săptămâni cum să-și valideze ideea, cum să dezvolte și să valideze un MVP, aspecte legale despre crearea firmei, cum să definească și să își analizeze competiția, cum să creeze un plan de marketing, cum să obțină finanțări, cum să acceseze programe prin care să-și crească businessul, cum să se dezvolte la nivel internațional. Antreprenorii vor avea acces la exemple practice, studii de caz și la sprijinul unor mentori experimentați din Europa Centrală și de Est.

În echipa incubatorului sunt implicați membri ai comunității naționale care activează cu precădere în ecosistemul de start-up-uri, dar și ambasadori în fiecare din țările vizate.

Start-up-urile se pot înscrie cu idei tech din orice verticală, de exemplu: Adtech, Agritech, Auto/marketplace, Cloudtech și DevOps, Commercial space mission, Crypto / blockchain, Securitate informatică, Big data, E-commerce, Edtech, Mediu, Fintech, HoReCa, Gaming, Hardware, Sănătate, Resurse umane, Industrie 4.0, Platforme de investiții, IoT, Legaltech, Marketing, Aplicații mobile, Servicii online on-demand, R&D automotive, Retail, Robotică, SaaS, PaaS, Smart city, Social & marketplace, Roboți software, Explorarea spațiului cosmic, Turism, Transport, VR / AR, Soluții wearable.

Timeline derulare Startup Reaktor, prima ediție:

  • 27 iunie – 1 septembrie: Înscrierea proiectelor în program prin com/startup-reaktor/apply;
  • 1-14 septembrie: Interviuri și verificarea eligibilității aplicanților;
  • 14 septembrie: Anunțarea participanților admiși în incubator;
  • 15 septembrie – 5 decembrie: Educație antreprenorială și mentorat;
  • 8 decembrie: Eveniment cu invitați din ecosistemul de start-up-uri CEE;
  • 15 decembrie: Demo day & feedback;
  • 15 ianuarie – 15 aprilie 2023: Identificarea de oportunități de finanțare în urma programului.

“Această platformă are un avantaj competitiv major: oferă un cadru prin care fondatorii pot testa și valida problema pe care ar rezolva-o businessul lansat de ei. Întâlnim adesea antreprenori care nu își testează îndeajuns ideile propuse, adesea le validează doar cu familia și prietenii. Prin această platformă, care unora le poate semăna cu un program extern de MBA, vrem ca antreprenorii să-și dea seama dacă soluția lor este una pentru care există cerere, să treacă prin întrebările pe care trebuie să și le pună un fondator și mai ales să experimenteze toate situațiile pe care le-ar putea întâmpina în business. Credem foarte mult că prin această educație bazată pe experimentare putem crea în mod constant noi și noi generații de start-up-uri care pot obține finanțări și care se pot dezvolta internațional”, declară Tudor Pasc, director al programelor de incubare dezvoltate de ROTSA.

Vedem în România și în CEE tot mai multe idei cu potențial global, antreprenori entuziaști și curajoși dispuși să lupte pentru viziunea lor și să-și dedice toate resursele pentru a crea valoare, pentru a rezolva probleme arzătoare, pentru a schimba în mai bine industrii, pentru a accelera transformarea vieților noastre, punând astfel încă o cărămidă la evoluția noastră. Toți au nevoie de resursele potrivite pentru a-și dezvolta sustenabil ideile. Vestea bună este că există resurse financiare, vestea și mai bună e că ne dedicăm energia să construim cele mai bune posibilități de investiții, sprijinindu-i astfel pe cei care contribuie la dezvoltarea acestor oportunități. Avem acces la instrumentele necesare, e nevoie doar de agregarea lor într-un mod transparent, facil și accesibil tuturor. Acesta este obiectivul nostru la Startup Reaktor”, spune Ovidiu Ghiman, Chairman of the Board & Co-founder Ronin.

“Știm că în regiune sunt tineri ambițioși care vor să-și aducă contribuția, să fie parte din proiecte cu impact. Știm că mulți dintre ei aleg să crească profesional în țări mai dezvoltate din vest, în

SUA sau Asia. Dacă altădată România și regiunea CEE și SEE erau sărace în oportunități pentru wannabe founders, astăzi lucrurile s-au schimbat mult în bine. Prin Startup Reaktor, propunem o ofertă valoroasă și pertinentă: antreprenoriatul la tine acasă. Oferim sprijin și cadrul optim încă de la început celor care se gândesc serios să înființeze un start-up și să dezvolte un produs cu potențial, o agendă concentrată prin care află ce îi trebuie unui business să crească, să devină sustenabil și să cunoască succesul”, declară Cristina Țoncu, Cofondator și Managing Director al Techcelerator.

Partenerii acestui program sunt: Fintech Moldova, InnovUp, Spanish Startups, Found.ation, INNOVA, Startup Wise Guys, Startups 364, InfinityGreece, Startup Poland, ESU Spain, ZAVOD MLADI PODJETNIK, CroStartup, Scaleup4Europe, Startup Grind Luxembourg, Tech Ventures Consulting, Growceanu, Fortech Investment, Primainvest Capital Management, Fonduri Structurale, Consolid8, Grai Ventures, ClujHub, Laurentiu, Laurentiu & Associates – Attorneys at law, Colors in Projects, EMCC, Octogon, TopMinds, Cluj Startups, Cluj IT Cluster, Fab Lab Iasi, Make IT Oradea, Rubik Hub, Asociatia Cluster de Educatie, DiFine PRSocialPediaȘtirile Transilvaniei, Digitalio, Smart Everything Everywhere, Students Organization from the Technical University of Cluj-Napoca, Romanian Investor Relations Association.

 

Lasa un comentariu